Arta războiului pe timp de pace
Citeam zilele astea Legiunea blestemaților de Sven Hassel. O carte în care ororile ce se nasc din setea de putere a unor indivizi sunt brutal de real descrise.
Și stau așa și contemplez că această sete a fost, este și va fi atâta timp cât omenirea va exista. Doar evoluția noastră ca specie a făcut să schimbăm ororile războiului cu propaganda televizată, cu indiferența omniprezentă în monotonia ce ne-a acaparat încet dar sigur. Fiecare din noi suntem prea indoctrinați de televiziune, de internet. Încet, fiecare din noi capitulăm în fața gândului că am putea schimba ceva. La fel ca un soldat pe front, trăim de pe o zi pe alta, într-o amorțire generală, așteptând să fim folosiți ca și “carne de tun” pentru interesele proprii ale unui pumn de oameni pentru care “omenie”, “corectitudine”, “dreptate” sunt doar niște cuvinte a căror înțeles s-a pierdut în perioada cănd erau doar simpli “ucenici”.
În trecut, oamenii de rând nu au avut acces la informații, ei trâind într-o realitate minimală, reprezentă de lumea înconjurătoare și modelată de acei setoși de putere care le impregnau gânduri, opinii, voințe precum un cioban turmei sale. Acum, suntem asaltați de informații la tot colțul, de la ziarele aruncate pe jos, continuând cu televizorul și sfârșind cu internetul, suntem innecați de mult prea multă informație, de multe ori contradictorie, ce ne împiedică să ne formăm o opinie obiectivă asupra lumii în care trăim, rezultatul fiind același ca și în trecut.
Ca și încheiere, mă retrag în indiferență monotonă, urmărind cu interes căutarea Elodiei și citind texte propagandiste pentru a-mi face datoria la alegerile europarlamentare. V-am salutat, drage bucăți de carne de tun.